A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Inevitabil, la vederea primului pat de frunze cărămizii, îmi răsună în cap versurile lui Nichita Stănescu. Emoția de toamnă își face simțită prezența cu o precizie calendaristică ce aduce cu sine stări contrariante. Cumva, începe o luptă în care nostalgia și melancolia se războiesc în priviri alungite și vise rătăcite cu euforia unui nou capitol în care acțiunea vrea să ia locul lâncezelii.

Primele zile par întotdeauna cele mai grele. Vara s-a terminat și începe perioada de doliu. Mă uit pe geam și văd un cer posomorât. Iar s-a ciondănit cu soarele și nu-și mai vorbesc. Frunzele copacilor sunt și ele neliniștite, fluturându-și în vânt ultima sevă verde, până în clipa în care sunt puse la pământ, iar dansul amețitor se încheie cu o reverență de roșu, portocaliu și galben. Spectacolul s-a terminat. Copacii sunt acum mai golași, iar potecile mai înțolite.

Dimineața se simte ca o cafea neagră. Puternică de la prima înghițitură, te trezește la realitate fără menajamente și dulcegării. Seara, în schimb, e mai degrabă asemenea unui ceai cald și aromat, care mă anunță delicat că e timpul să scot puloverele de la naftalină pentru noaptea rece ce va să vie. Nu înainte să mă răsfețe cu un apus de soare pictat în cele mai dramatice combinații de culori. Îl savurez cu nesaț și îl trag în poză să mă pot minuna de el și altă dată. Și altă dată vine mereu mai repede decât m-aș fi așteptat.

Se simte în aer schimbarea. Se simte în interior schimbarea. Prea multă poezie pentru un proces natural? Pentru mine natura e poezie pură.

Dar totodată, natura înseamnă și rânduială. Așa că, îmi scot carnețelul și adaug analize, cursuri și alte proiecte pe acel to-do-list interminabil. Și de multe ori, to-do-list-ul se transformă în to-buy-list. Pentru că toamna vine cu schimbări și în garderobă, nu-i așa? Uff, cu niște cizme și paltoane noi sigur aș câștiga lupta cu melancolia!